"Din dorinta de a asigura un grad ridicat de protectie al consumatorilor, ANPC a demarat punerea in aplicare a prevederilor legii 363/2007, inclusiv prin semnarea unui protocol cu Consiliul National al Audiovizualului, prin care s-a stabilit modul de colaborare in cazurile de publicitate mascata sau inselatoare din mass-media", a declarat Dan Vlaicu presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.
Oficialul a mai tinut sa mentioneze ca Autoritatea nu a luat nicio decizie in sensul interzicerii promotiilor de tipul "3+1 gratis", fiind necesara o perioada de tranzitie pentru a analiza aceste tehnici de promovare a produselor, urmand sa se pronunte pe fiecare caz in parte. "Legea 363/2007 transpune Directiva 29/2005, Directiva adoptata pe intreg spatiul Uniunii Europene, urmand ca fiecare stat membru sa implementeze prevederile acesteia, tinand cont de practica instantelor de judecata si de realitatile pietei', a adaugat Vlaicu.
Potrivit presedintelui ANPC, noile reglementari vor permite interzicerea metodelor abuzive prin care unii comercianti incalca drepturile consumatorilor folosind publicitatea capcana, acea practica de a convinge consumatorul sa cumpere de la o anumita societate facand publicitate unui produs la un pret foarte scazut, pentru care nu exista un stoc corespunzator. De asemenea, comerciantii care vor folosi indemnuri directe adresate copiilor de a cumpara anumite produse sau de a-si convinge parintii sa le cumpere sau vor face afirmatii false cu privire la proprietatile curative ale produselor, vor fi sanctionati de ANPC.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Protectia Consumatorilor si legea privind publicitatea inselatoare.