In ciuda fapului ca Banca Nationala si Ministerul Economiei si Finantelor au scos bani din piata, leul si-a continuat ieri tendinta de depreciere coborind cu un ban pina la un curs de 3,6972 pntru un euro. "Leul a inregistrat o usoara tendinta de depreciere, dar piata e destul de linistita. Ministerul Economiei si Finantelor a atras 50 de milioane de lei la o dobinda de 8% pe an in depozite pe o saptamina, dupa care a auntat si banca centrala ca face licitatie si a atras de la zece banci 800 de milioane de lei in depozite overnight, tot la 8% pe an", a spus dealerul sef al ABN Amro Bank Romania, Dragos Balaci, citat de NewsIn. Banca centrala a atras lei din piata monetara in fiecare zi in aceasta saptamina, cu scopul declarat de a regla lichiditatea interbancara, miscare ce atrage de obicei in mod indirect si o usoara apreciere a leului pe piata valutara. De la inceputul anului, leul a pierdut 9 bani fata de euro ceea ce corespunde unei deprecieri de 2,5%.

Si Bursa a inchis pe scadere, pe o lichiditate modesta, continuind trendul inceput o data cu prima zi din 2008 sau, dupa unele opinii din piata, inca din august 2007. Indicele general al Bursei BET a pierdut 0,18% in timp ce indicele BET-FI al societatilor de investitii financiare a scazut cu 0,54%. Cele mai tranzactionate emitente au fost SIF-urile si bancile, iar in topul cresterilor s-a situat societatea bucuresteana Turbomecanica cu un avans de 8%. La polul opus s-a situat compania Flamingo International cu o scadere de 3.33%.

Saptamina viitoare nu pare a aduce ceva nou avind in vedere ca stirile pozitive lipsesc atit pe plan international, cit si intern, cred jucatorii din piata. “Sintem in continuare pe trend descendent. Ceea ce s-a intimplat ieri (joi - n.r.) a fost doar o corectie pozitiva.