Pe piata futures se mentine o diferenta pozitiva fata de cotatiile spot pe toate scadentele SIF-urilor: optimism in clipe grele sau momeala pentru naivi?
Am avut scaderi pe linie la bursa in intervalul 15-21 noiembrie, evolutiile negative amplificandu-se marti si miercuri. De aceasta data nu am mai avut raportari macroeconomice pesimiste, pur si simplu a inceput exodul fondurilor speculative, fenomen care se simte si in evolutia cursului de schimb leu-euro. Decizia investitorilor a fost amplificata de retrogradarea de catre Merrill Lynch a recomandarii pentru Erste Bank, de la "cumpara" la "pastreaza" , gest motivat de expunerea mare a bancii austriece pe piata autohtona. Din pacate, scaderile au venit pe volume de tranzactionare in crestere - peste 20 milioane de euro marti si miercuri, ca in vremurile bune -, fapt ce denota o oarecare panica la vanzare. La mijlocul saptamanii indicele care monitorizeaza evolutia SIF-urilor mai pastra un modest avans de 5,9% fata de inceputul anului, ±7,6% aveam in cazul BET si ±19,3% in dreptul BET-C. Un fenomen interesant se petrece pe piata la termen de la Sibiu. Daca la debutul crizei subprime din SUA cotatiile futures intrasera sub cele spot, acum inca mai exista o diferenta pozitiva (spread) de 4-5% pe scadenta decembrie si pana la 10% pentru scadenta martie pentru contractele pe SIF Moldova si Oltenia. Excesul de optimism al speculatorilor poate fi explicat de IPO-ul Transgaz (o parte din bani se vor intoarce in piata, inviorand cotatiile); poate fi si o "momeala" pentru lacomia investitorilor locali pentru a-i determina sa intre la cumparare si sa asigure exitul jucatorilor straini.
Actiunile Armax Gaz provenite din majorarea de capital au prabusit cotatiile marti (-25%), cand nu mai existau ordine la cumparare, si cu inca 17% miercuri. Avand in vedere ca in urma cu mai putin de trei luni actiunile ARAX costau de 3 ori mai mult, scaderea pare greu de justificat avand in vedere ca activitatea companiei s-a desfasurat normal intre timp.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Bursa a pierdut busola.