Euro era tranzactionat vineri seara la 3,36 lei, iar luni dimineata cursul a urcat in deschidere la 3,38 lei/euro pentru ca in urmatoarele minute sa ajunga la nivelul de 3,3950 lei/euro. Ulterior a crescut in continuare pana la 3,4080-3,4100 lei/euro, nivel la care au aparut ordine masive de vanzare de valuta, fapt care a temperat deprecierea leului in apropierea nivelului de 3,4000-3,4020 lei/euro.
"Miscarea de depreciere semnificativa a leului are drept cauza aversiunea fata de risc a investitorilor de pe piata internationala, in contextul evolutiei negative a burselor. S-a putut observa, in ultima vreme, ca leul preia doar miscarile negative ale monedelor din regiune, probabil si din cauza indicatorilor macroeconomici, care nu au fost foarte incurajatori", a spus dealerul Bancii Comerciale Romane (BCR) Narcis Noaghea, citat de NewsIn.
Cursul afisat luni de Banca Nationala a Romaniei (BNR), de 3,3995 lei/euro, descrie o depreciere a monedei nationale cu 1,11% fata de euro, de la 3,3618 lei/euro, cat era vineri.
Pe pietele internationale, dolarul s-a depreciat in prima parte a zilei pana la 1,4351 dolari/euro, la un nou nivel istoric, iar pana la ora 14:30, ora Romaniei, moneda americana s-a apreciat la 1,4181 dolari/euro.
Cursul afisat luni de banca centrala arata o depreciere a monedei nationale cu aproape trei bani (1,12%) fata de dolar, de la 2,3540 lei/dolar, cat era vineri, la 2,3804 lei/dolar.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Leul se apropie de pragul 3,4 fata de euro.