"Cei mai multi au cumparat apartamente cu o singura camera, pe litoralul bulgar, preturile pentru acest tip de locuinte fiind cuprinse intre 35.000-50.000 euro in functie de suprafata locuibila si de statiunea aleasa. Romanii nu au ocolit nici zonele montane precum Bansko, Borovets si Pamporovo", au declarat potrivit NewsIn reprezentanti ai companiilor care au intermediat contractele.

Companiile bulgare prezente la targurile imobiliare din Romania au scos pe piata atat apartamente cat si case aflate pe litoralul bulgaresc. Cele mai multe locuinte din cadrul proiectelor rezidentiale, au avut pretul minim de pornire de 27.500 euro, iar cel maxim a ajuns la 99.000 euro. Apartamentele cu doua camere din Bulgaria s-au vandut pe perioada targurilor din capitala cu preturi de pana la 75.000 euro, iar cele de trei camere cu circa 90.000 euro.