Deficitul de cont curent s-a adancit in primele sase luni ale acestui an cu 108,6% fata de acelasi interval al anului trecut, pana la 7,81 miliarde euro, pe fondul dezechilibrului manifestat in continuare preponderent la nivelul balantei comerciale, a anuntat ieri Banca Nationala a Romaniei. Deficitul de cont curent a reprezentat, dupa primele sase luni ale anului, aproape 80% din deficitul inregistrat pe intreg anul 2006, cand soldul negativ s-a ridicat la 9,97 miliarde euro. "Influenta determinanta asupra soldului contului curent a avut-o deficitul balantei comerciale, care a insumat 7.832 milioane euro, mai mare cu 77,1% fata de semestrul I 2006", se arata in comunicat.
Balanta serviciilor a inregistrat un excedent de 193 mil. euro
Dupa prima jumatate a anului, serviciile s-au mentinut pe un usor surplus, inregistrand un excedent de 193 milioane euro, mai mic cu 12,3% fata de acelasi interval din 2006. In timp ce segmentul "alte servicii" a inregistrat un surplus a carui valoare se ridica la 519 milioane euro in perioada ianuarie-iunie 2007, in urcare cu 50,9% fata de acelasi interval al anului trecut, transporturile au avut un sold negativ de 238 milioane euro, iar ramura turism-calatorii a trecut pe minus, cu un deficit de 88 milioane euro, potrivit datelor bancii centrale. Balanta veniturilor a inregistrat in prima jumatate a anului un deficit de 2,413 miliarde euro, mai mare cu 54,6% fata de primele sase luni ale anului trecut, in timp ce balanta transferurilor curente a inregistrat un excedent de 2,24 miliarde euro in primele sase luni din 2007, in crestere cu 10,89% fata de intervalul ianuarie-iunie 2006. Intrarile din transferuri curente au insumat 3,305 miliarde euro in primele sase luni ale acestui an, in crestere cu 39,45% fata de intervalul similar din 2006.
Datoria externa a Romaniei a crescut cu 11,2%
In ceea ce priveste datoria externa pe termen mediu si lung, aceasta se ridica, dupa primul semestru, la 31,56 miliarde euro, in crestere cu 11,2% fata de 31 decembrie 2006. Datoria externa publica si public garantata a avut un sold de 10,30 miliarde euro si a reprezentat 32,6% din datoria externa pe termen mediu si lung, iar datoria externa negarantata public a insumat 19,33 miliarde, fiind cu 15,7% mai mare decat la 31 decembrie 2006.
Citu: Deficitul de cont curent a scapat de sub control
Stabilitatea financiara a Romaniei este subminata de adancirea deficitului de cont curent in contextul in care are loc o repozitionare a investitiilor din tarile emergente catre tarile dezvoltate, a declarat, pentru NewsIn, directorul adjunct al Trezoreriei ING, Florin Citu.
"Deficitul de cont curent in Romania a scapat de sub control. Este considerat un risc major pentru inflatie in urmatorii ani si pune Romania intr-o situatie dificila, avand in vedere ca depinde de interesul investitorilor straini", a spus acesta. Totodata, Citu crede ca deficitul de cont curent va ajunge la nivelul de 7 - 10% din produsul intern brut incepand din 2009, numai daca moneda nationala va inregistra o depreciere substantiala si agresiva in urmatoarele 12 luni.
Analistii se asteapta la o crestere substantiala a deficitului de cont curent
"Deficitul de cont curent poate ajunge la 14% pana la sfarsitul lui 2007, respectiv pana la 16,6 miliarde euro, deoarece finantarea din investitii straine directe a scazut substantial. Ne asteptam sa fie sub 50% la sfarsitul anului fata de 90% anul trecut", a spus analistul de la Raiffeisen, Ionut Dumitru. De asemenea, Ciprian Dascalu, economist senior la ING Bank Romania, a declarat, pentru NewsIn, ca pentru sfarsitul lui 2007 deficitul de cont curent ar putea ajunge la 16,7 miliarde euro, cu o pondere de 13,8% in produsul intern brut. Analistul de la ABN Amro, Radu Craciun, estimeaza ca deficitul de cont curent "va creste substantial in acest an fata de anul precedent, cu aproximativ 90%, pe fondul largirii deficitului comercial, dar si a deficitului contului de venituri, care inglobeaza dobanzile platite pentru imprumuturile externe si plata dividendelor".
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Deficitul de cont curent s-a dublat in primul semestru.