Topul celor mai mari 5 banci, zbuciumat de aprecierea leului Sub presiunea unei concurente acerbe, BCR, liderul bankingului local, a reusit o crestere a activelor totale cu 5,8% de la 47,4 mld. lei (14 mld. euro) la 31 decembrie 2006 la 50,1 mil. lei (16 mld. euro) la sfarsitul primului semestru al acestui an . Aceasta a inclus o crestere de 14,3% a imprumuturilor si avansurilor catre clienti (inainte de provizionare) si respectiv de 2,1% a sumelor datorate clientilor

Cu siguranta, BRD-SocGen este unul din castigatorii din primul semestru al acestui an, banca trecand pe primul loc la profitabilitate potrivit standardelor romanesti de contabilitate. Al doilea jucator din banking a mers pe cartea castigatoare, iar acest lucru s-a materializat in conturile actionarilor. "Rezultatele financiare excelente obtinute la sfarsitul primului semestru sunt consecinta conjugarii mai multor decizii strategice castigatoare, precum extinderea retelei de unitati, lansarea unor produse cu impact pe piata si un control riguros al cheltuielilor generale", afirma presedintele bancii, Patrick Gelin.

Continuand analiza in josul clasamentului, se observa o tendinta a bilanturilor bancare tradusa prin doua cuvinte, in functie de urmatoarele clasate: stagnare si declin.

Astfel, Raiffeisen Bank Romania, subsidiara bancara locala a grupului financiar austriac Raiffeisen, avea active de 4,936 miliarde euro la finalul lunii iunie, in crestere cu 6,4% fata de sfarsitul anului trecut. In termeni reali insa, ca urmare a aprecierii cursului leu/euro, activele bancii a inregistrat o constanta.

Afacerile bancare ale Raiffeisen de pe piata romaneasca au inregistrat un avans semnificativ in special in privinta veniturilor nete din comisioane, care au inregistrat cea mai mare crestere in randul tarilor din regiune in care grupul austriac are subsidiare bancare.