Ford promite miliarde pentru Romania Ford, singura companie care a depus oferta pentru uzina Daewoo Craiova, intentioneaza sa creasca numarul de angajati de la 3.900 cati sunt in prezent la 7.000 si, posibil, la 9.000. Constructorul considera ca va putea produce anual 300.000 de autovehicule si 300.000 de motoare. in 2006, uzina de la Craiova a produs 24.000 de autovehicule si 116.000 motoare.

„Cheltuielile totale ale Ford in Romania vor creste constant si vor atinge un miliard de euro in 2012 (...) Suntem incantati de sansa pe care o avem, de a prelua uzina din Craiova, dar mai avem multe de facut inainte de a ajunge la un acord comun”. a declarat John Fleming, presedinte si director general executiv al Ford Europa.

„Pe parcursul negocierilor cu comisia de privatizare vom evidentia importanta fabricii de la Craiova pentru planul strategic de productie pe termen lung al companiei Ford”, a adaugat oficialul Ford.

Strategia Ford pentru uzina din Craiova a fost discutata in cadrul intalnirilor avute luni la Bucuresti de John Fleming, presedinte si director general executiv al Ford Europa cu primul-ministru, Calin Popescu-Tariceanu si cu membrii comisiei de privatizare pentru S.C. Automobile Craiova S.A..