Indicele anualizat al inflatiei a coborit in luna iunie la 3,80%, ca urmare a diminuarii preturilor la servicii. In contrapondere, preturile marfurilor alimentare au urcat in aceeasi luna cu 0,32%, ca efect al secetei. Prin comparatie, in luna iunie a anului trecut preturile marfurilor alimentare inregistrau o ieftinire cu 0,2% fata de mai. Per ansamblu, marfurile nealimentare s-au scumpit cu numai 0,08%.

Deflatia inregistrata pe sectorul serviciilor este datorata aprecierii monedei nationale in raport cu euro. “Era de asteptat ca aprecierea leului sa aiba un impact semnificativ asupra serviciilor, in special asupra zonei telecomunicatiilor”, spune Radu Craciun, economistul-sef al ABN Amro Romania. Numai in luna iunie, leul a cistigat fata de euro 13 bani, echivalentul unei aprecieri de 4,2%.