BCR, a patra banca care iese pe piata cu credite relaxate Normele interne de creditare ale BCR prevad un grad maxim de indatorare de 65% din veniturile clientilor, in functie de profilul de risc al acestora. Astfel, clientii cu intarzieri care depasesc 90 de zile la plata ratelor creditelor anterioare ar putea sa nu mai fie eligibili pentru imprumuturi viitoare, avand in vedere profilul ridicat de risc.

Contactati, oficialii BCR nu au confirmat, dar nici nu infirmat informatia potrivit careia BNR ar fi "stampitat" normele interne de creditare ale bancii.

BCR devine, astfel, a patra institutie de credit care a primit avizul BNR, dupa Alpha Bank, BRD-Groupe Societe Generale si Volksbank Romania.

BCR, membra a grupului Erste Bank, este cea mai mare banca din Romania, cu active de peste 14,6 miliarde euro. Banca are, in prezent, 501 sucursale si agentii, emite 23 tipuri de carduri de credit si de debit si are instalate peste 1.300 bancomate (ATM) si 11.000 aparate pentru plata cu cardul la comercianti (POS).

Numarul clientilor care s-au prezentat la ghiseele bancilor pentru a se interesa despre noile norme de creditare aprobate de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR) a crescut vertiginos, au declarat oficialii bancii Alpha Bank.