"Proprietarii trec imedit pe moneda care le aduce profit. Ei nu ies in pierdere niciodata si apeleaza la orice artificiu pentru a castiga cat mai mult dintr-o tranzactie imobiliara. Cred ca acum se poate repeta situatia din anul 2004, la o scara mai mica totusi, cand euro a scazut de undeva de la 42.000 de lei vechi la 36.000 de lei vechi, iar proprietarii care vindeau cu 50.000 de euro o locuinta au facut un calcul si au mai pulsat cu inca 10.000 la pret", a declarat, pentru NewsIn, analistul imobiliar, Radu Zilisteanu.

Presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), Ruxandra Cleciu sustine ca romanii sunt disperati de a cumpara case indiferent care sunt preturile, iar acest lucru conteaza foarte mult in asezarea pietei. Cleciu a mai spus ca preturile apartamentelor din Bucuresti vor continua sa creasca in urmatorii patru-cinci ani, dupa care va urma cel mai probabil o stagnare.