Noul trust se va numi Thomson Reuters si a primit deja calificativul de "cel mai mare grup de stiri financiare si date din lume" de la specialistii revistei "Brand Republic". Compania formata in urma tranzactiei ar avea controlul a 34% din piata internationala a stirilor si a informatiilor financiare, potrivit companiei de cercetare de piata Inside Market Data.

Constienti de noua putere pe care o detin in domeniul informatiei, oficialii Thomson si Reuters au declarat ca se asteapta sa cistige 500 de milioane de dolari in urmatorii trei ani de la unirea fortelor. Compania va avea aproape 49.000 de angajati si va fi cotata la bursele din Toronto si Londra. Canadienii au preluat Reuters pentru 17,5 miliarde de dolari.

Familia Woodbridge, proprietara a 70% din Thomson, va detine 53% din noul grup, ceilalti actionari ai companiei canadiene vor primi 23%, iar cei de la Reuters 24%.