Leul, noi maxime in raport cu euro si dolarul Moneda nationala a urcat ieri la cea mai inalta cotatie a ultimilor patru ani si sase luni fata de euro, de 3,2755 lei/euro, ca urmare a nivelului ridicat al dobanzilor interbancare la depozitele in lei care sustin aprecierea acestuia, sustin analistii.
Cursul afisat luni de Banca Nationala a Romaniei (BNR) arata o apreciere a monedei nationale cu peste un ban fata de euro (0,33%) de la 3,2863 lei/euro, cat era vineri, la 3,2755 lei/euro, nivel ce nu a mai fost atins din 28 octombrie 2002, cand banca centrala a afisat un curs de 32.558 lei vechi (echivalentul a 3,2558 lei noi) pentru un euro.
"Leul va ramane pe acest trend in perioda imediat urmatoare. Ma astept la o volatilitate crescuta a cursului euro/leu spre sfarsitul saptamanii datorita referendumului. Tendinta de apreciere ar trebui sa ramana intacta dar depinde si de rezultatul acestui referendum", a declarat pentru Wall-Street Florin Citu, economist-sef al ING Bank.
In opinia lui Florin Citu, scaderea dobanzilor din piata interbancara ar putea stopa pe termen scurt aceasta apreciere.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Leul, noi maxime in raport cu euro si dolarul.