Tranzactiile Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au fost de 337,85 milioane lei (102,8 milioane euro), in intervalul 7-11 mai,in usoara scadere fata de saptamana anterioara cand schimburile cu actiuni au insumat 342,8 milioane lei.

"Saptamana trecuta a fost influentata de tendinta de marcare a profiturilor dar si de evolutia nefavorabila a pietelor invecinate la sfarsitul saptamanii, la care se adauga si apropierea datei referendumului cand se asteapta ca scena politica sa fie agitata", sustine Mihai Piscan, broker la Intercapital Invest, citat de NewsIn. Valoarea de piata a companiilor listate, descrisa de capitalizarea bursiera, a scazut cu 4,32% fata de saptamana anterioara, de la 84,01 miliarde lei la sfarsitul sedintei din 4 mai, pana la 80,38 miliarde lei in ultima zi a saptamanii trecute.

Valoarea tranzactiilor cu obligatiuni incheiate saptamana trecuta a fost de 302,33 milioane lei, din care 300 milioane a reprezentat decontarea primei emisiuni de obligatiuni lansata pe piata romanesca de Banca Europeana de Investitii.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucuresti, s-a depreciat cu 5,41% de la 8.996,80 puncte, in sedinta din 4 mai, pana la 8.510,05 puncte. Indicele compozit BET-C a scazut 4,46%, de la 6.053,87 puncte pana la 5.738,93.

Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflecta evolutia celor mai tranzactionate zece companii listate (BRD SocGen, Banca Transilvania, Rompetrol Rafinare Constanta, SNP Petrom, Impact, Banca Comerciala Carpatica, Antibiotice, Flamingo International, Transelectrica si Biofarm), a scazut cu 1,48%, de la 20.159,33 puncte, pana la 19.787,44 puncte.