Cea mai mare multinationala romaneasca, pe autostrazile francezilor Rompetrol a inaugurat, ieri, prima benzinarie sub brand propriu in sudul Frantei, pe autostrada Toulouse - Navaronne, la Arzens, langa Carcassone. "Pana la finele anului 2007, vom deschide in Franta zece noi benzinarii sub brand propriu, majoritatea pe autostrazi", a declarat, citat de NewsIn, Patriciu.

Benzinaria reprezinta o investitie de tip greenfield, construita pe locul unei statii din reteaua Dyneff, achizitionata de Rompetrol la finele anului 2005. O alta benzinarie Rompetrol, localizata de cealalta parte a autostrazii, functioneaza de circa o luna. "Primele doua benzinarii din Franta au costat opt milioane de euro, astfel ca, pana la finele anului, vom investi peste 40 de milioane de euro pentru cele zece statii", a aratat Patriciu.

Lansarea benzinariei din sudul Frantei coincide cu introducerea pe piata franceza a biocombustibilului superetanol E85. "Compania intentioneaza sa echipeze, pana la sfarsitul anului 2007, aproximativ 30 de statii de benzina pentru distributia de superetanol E85, care contine 85% etanol si 15% benzina", a mai spus Patriciu.

Acesta a aratat ca biocombustibilul comercializat in statiile Rompetrol din Franta provine din importuri. "Mare parte a biocombustibilului este adus din America de Sud, respectiv din Brazilia, iar o alta parte provine din surse europene", a spus presedintele Rompetrol.