Bancherii vor aduce primele credite cu avans redus BNR a hotarat luna trecuta sa elimine obligativitatea avansului pentru creditele acordate populatiei, care se situa la 25% din suma imprumutata in cazul celor ipotecare si la 30% pentru creditele de consum, precum si valoarea maxima a gradului de indatorare a persoanelor fizice. Fiecare banca va putea stabili astfel norme proprii de expunere fata de clientii persoane fizice, care vor fi aprobate de Directia Supraveghere a bancii centrale, in functie de profilul de risc al fiecarei institutii de credit.

Noul regulament al bancii centrale privind limitarea riscului la creditarea populatiei prevede ca reglementarile proprii ale bancilor trebuie sa contina categoriile de cheltuieli care se deduc din veniturile eligibile ale solicitantilor de credite, incluzand cel putin cheltuielile de subzistenta. Institutiile de credit trebuie sa deduca din veniturile eligibile ale clinentilor si angajamentele de plata altele decat cele de natura creditului.

Bancile care acorda imprumuturi populatiei vor desfasura aceasta activitate pe baza reglementarilor proprii validate de directia de supraveghere a BNR. Pana cand normele proprii vor fi validate de BNR, institutiile de credit vor trebui sa aplice normele interne de creditare in vigoare la data publicarii regulamentului bancii centrale, care limiteaza la 40% din venituri nivelul maxim al gradului de indatorare.