Potrivit Codului Fiscal, transmiterea folosintei bunurilor in cadrul unui contract de leasing se considera prestare de servicii, si nu livrare de bunuri.

Cine trebuie sa plateasca TVA?

Cele mai importante elemente privind plata TVA in cazul prestarilor de servicii, potrivit legislatiei comunitare, au devenit locul prestarii si baza de impozitare la care taxa se aplica. De asemenea, foarte importanta este si persoana care este obligata sa plateasca taxa. Astfel, aceasta poate fi prestatorul (persoana impozabila care efectueaza prestarile de servicii) - in cazul inchirierii, arendarii, concesionarii sau leasingului bunurilor imobile.

Tot prestatorul va plati TVA si in cazul operatiunilor de leasing sau inchirierii de mijloace de transport, daca si prestatorul, si beneficiarul sunt stabiliti in UE. Si inchirierea bunurilor mobile corporale (altele decat mijloacele de transport), si operatiunile de leasing avand ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale (altele decat mijloacele de transport) atrag dupa sine plata TVA de catre prestator, daca sunt realizate de un prestator stabilit in UE catre o persoana neimpozabila stabilita in UE. In schimb, in cazul leasingului bunurilor mobile corporale (cu exceptia mijloacelor de transport), daca aceste servicii sunt prestate de o persoana impozabila care nu este stabilita in Romania (chiar daca e inregistrata in scopuri de TVA in Romania), plata TVA va fi facuta de beneficiar.

Chiar daca prestatorul plateste TVA in Romania, beneficiarul are dreptul la deducerea TVA. Factura primita pentru plata ratei cuprinde, potrivit legii, valoarea principala, dobanda si TVA aplicata primelor doua.

Cand trebuie platita taxa?

Exigibilitatea taxei reprezinta data la care autoritatea fiscala devine indreptatita, in baza legii, sa solicite plata de catre persoanele obligate la plata taxei, chiar daca aceasta poate fi amanata. Cu alte cuvinte, taxa trebuie platita la data specificata in contract pentru efectuarea platii catre prestator.

In cazul a doua firme din UE, prestatorul plateste taxa
In cazul operatiunilor de leasing sau inchirierii de mijloace de transport, locul prestarii de servicii oferite de un prestator stabilit in UE catre un beneficiar stabilit in UE este locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate. De exemplu, in cazul in care societatea A din Romania are in derulare cu societatea B de leasing din Franta un contract de leasing financiar avand ca obiect transmiterea in folosinta a unui mijloc de transport, societatea B din Franta este obligata la plata taxei pe valoarea adaugata. Societatea A din Romania nu are obligatii privind TVA pentru operatiunea de leasing, intrucat locul prestarii este unde prestatorul este stabilit, si nu are dreptul sa deduca in Romania taxa din factura emisa de societatea B din Franta din taxa colectata pentru operatiuni taxabile.

Factura nu se trece in jurnalul pentru cumparari. "Te poti declara, in schimb, platitor de TVA si in statul respectiv si astfel poti sa alegi ce cota de TVA platesti (19% in Romania sau cota din statul respectiv)", sustine Adriana Ahciarliu, secretar general ALB. In plus, in cazul in care nu esti inregistrat ca platitor de TVA in Franta, poti solicita Fiscului francez recuperarea taxei.