Achizitionarea marcilor si echipamentelor Kraft, in valoare de maxim 10 milioane euro, va fi incheiata dupa ce Consiliul Concurentei va autoriza o astfel de tranzactie. Pentru finantarea acestei achizitii, Consiliul de Administratie doreste contractarea unui credit in valoare maxima de 10 milioane euro, pentru care va garanta cu activele companiei.

Statutul companiei urmeaza sa fie modificat conform noii legi a companiilor, se precizeaza in comunicat. Una din principalele modificari consta in mandatarea Consiliului de Administratie sa majoreze capitalul companiei cu maximum 50% in decursul unui an fara a avea nevoie de aprobarea actionarilor, la momentul deciziei.