Chiria pe metru patrat de spatiu de calitate de birou a atins un prag maxim si arata o tendinta de stagnare, cu perspectiva scaderii in 2007 si 2008, din cauza finalizarii unor proiecte noi, spun si analistii companiei Colliers International.

Din estimarile Colliers, anul 2007 se anunta a fi bogat in livrari de spatii de clasa B, iar proiectele cu sanse mari de finalizare insumeaza aproape 126.000 metri patrati, 62% din spatiu urmand a fi localizat tot in nord - zona Pipera, iar 34% in vest. Nivelul mediu al chiriei efective se va mentine si in cazul precontractelor in jurul valorii de 10,5-11 euro/mp/ luna, fata de 13,8 euro/mp/luna pentru cladiri in amplasamente centrale in 2006.

In opinia analistilor ESOP, in 2006 s-a inregistrat o crestere a chiriei intre 5 si 15% pentru cladirile care au oferit suprafete mai reduse, sub 400 metri patrati, in zone semi-centrale.