Bursa incheie la noi maxime istorice "Sedinta de miercuri a fost dominata de anuntul publicat marti seara de SIF 3 transilvania, care a anuntat majorarea capitalului si astfel a raspuns la asteptarile investitorilor", a declarat pentru NewsIn Mihail Nedelcu, broker la CEI Group.
Indicele compozit al bursei, BET-C, a crescut cu 0,38% de la 5.651,11 puncte, pana la 5.672,58 puncte, atingand un nou maxim istoric, pentru a treia oara in acesta saptamana. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a apreciat cu 0,82%, de la 19.949,14 puncte, pana la 20.112,63 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a crescut cu 0,68%, de la 8.762,95 puncte pana la 8.822,29 puncte. Indicele BET-FI, care arata evolutia celor cinci SIF-uri, s-a apreciat cu 1,66% fata de valoarea inregistrata in sedinta anterioara, de la 62.067,30 puncte pana la 63.089,49 puncte.
Valoarea schimburilor incheiate cu actiunile societatilor financiare (SIF) a fost de peste 42,97 milioane lei (12,71 milioane euro) si a reprezentat mai mult de 69,6% din rulajul total al pietei.
Cel mai activ titlu financiar a fost SIF Transilvania (SIF3), cu tranzactii de 13,88 milioane lei, urmat de actiunile SIF Moldova (SIF2), cu schimburi de peste 12,21 milioane lei. Actiunile SIF3 au crescut cu 3,55% de la 3,10 lei, pana la 3,21 lei. Actiunile SIF 2 s-au scumpit cu 1,33%, de la 3,01 lei pe titlu, pana la 3,05 lei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Bursa incheie la noi maxime istorice.