"Nivelurile de dobanda de pe piata monetara se situeaza constant sub rata dobanzii de politica monetara de pana in prezent, ceea ce impune adoptarea de masuri pentru intarirea rolului de semnal al acesteia din urma", se arata intr-un comunicat al BNR.

Potrivit Consiliului de Administratie al BNR, situatia din ultimele luni de pe pietele monetara si valutara releva niveluri ale lichiditatilor si ale ratelor dobanzilor care au indus o intarire rapida a monedei nationale, aceasta contribuind semnificativ la temperarea cresterii preturilor agregate.