In Republica Moldova anul trecut s-au vandut 5.478 de automobile noi, in crestere cu 39% fata de anul 2005. Dacia Logan a fost cel mai vandut model din tara vecina, cu un total de 891 de unitati, aproape triplu fata de cele 377 vandute de producatorul argesean in 2005.
Dacia are 16% din piata auto a Republicii Moldova, fiind urmata la vanzari de Skoda si Renault. Aceste trei marci au 42% din piata auto a Republicii Moldova, conform saptamanalului Ekonomiceskoe Obozrenie, citat de NewsIn. Cele mai vandute marci asiatice in Moldova au fost Nissan, Toyota si Mazda. Anul trecut numarul masinilor second-hand vandute in tara vecina a fost de doua ori mai mare decat cel al masinilor noi, depasind 10.000 de unitati. Per total, anul trecut in Republica Moldova s-au vandut 15.964 de automobile. in Romania piata a fost de 25 de ori mai mare in 2006.
Raportat la populatie, in 2006 in Republica Moldova s-a vandut un autoturism nou la fiecare 620 de locuitori, in timp ce in Romania raportul a fost de 1 la 82, iar in Bulgaria de 1 la 180. in Ungaria s-a vandut o masina la 65 de locuitori anul trecut, in timp ce in pietele cele mai mari din Occident raportul a fost chiar si de 1 la 25.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Logan, cea mai vanduta masina in Republica Moldova, in 2006.