Aprecierea leului in termeni nominali se va opri in 2008, cand cursul de sfarsit de an va fi acelasi cu cel de la finele anului 2007, de 3,45 lei/euro, estimeaza analistii BA-CA.

In ultimele zile, euro s-a depreciat in piata romaneasca, iar analistii pietei atribuie alunecarea monedei europene unui interes masiv pentru moneda nationala, pus in valoare si de recenta emisiune de bonduri in lei lansata de Banca Romana pentru Dezvoltare (BRD)-Groupe Societe Generale pe piata din Luxemburg.

Banca centrala a afisat joi un curs de 3,4344 lei/euro, care descrie o apreciere a leului cu 281 lei fata de euro (0,81%), comparativ cu nivelul din ziua precedenta. Euro nu a mai atins un nivel atat de scazut din 10 august 2005, cand cursul oficial era de 3,4022 lei/euro.