Analisti economici, la care se face referire intr-un articol din La Tribune, comenteaza ca o alianta intre cele doua companii europene ar putea fi mai usor realizabila, fiind bazata pe un grad mai mare de compatibilitate intre profilurile celor doua companii.

Grupul Ford si-a anuntat de ceva vreme intentia de a fuziona cu o alta companie, intr-o incercare de a se redresa dupa pierderile majore suferite pe piata americana din cauza scaderii cererii pentru camionete si masini sport. La randul sau, compania Renault a suferit pierderi importante in primele luni ale acestui an, iar presedintele Ghosn a anuntat un plan de reducere de preturi la vanzare si de introducere de modele noi, in incercarea de a imbunatati performantele pe urmatorul an.

Beneficiul principal al unei aliante Ford-Renault ar rezulta din faptul ca intre modelele produse de cele doua firme nu exista prea multe suprapuneri.

In schimb, un obstacol in calea aliantei ar putea fi pretentia Renault de a detine un pachet mare de active la Ford, intrand in competitie cu familia Ford care detine in prezent 40% din voturile din Consiliul de Administratie.

Anul acesta, vanzarile Renault in vestul Europei au scazut in total cu 9,5%, informeaza La Tribune. Cele mai mari pierderi au fost inregistrate in Marea Britanie, unde s-au facut cu 23,7% mai putine tranzactii, in Spania, unde scaderea a fost de 16,5% si in Germania, cu 11,5%.
Motivul principal invocat de companie este ca Renault a decis sa se concentreze pe vanzarile catre persoanele fizice, abandonandu-le pe cele mai putin profitabile catre comerciantii en gros.