Niciuna dintre cele cinci societati de investitii financiare (SIF) nu accepta eventualitatea vanzarii pachetelor de actiuni detinute in Banca Comerciala Romana (BCR). Principalul motiv: suma astfel obtinuta peste 1,2 miliarde RON de fiecare SIF ar fi greu de plasat pe piata romaneasca de capital, astfel incat sa-si creasca valoarea la fel de mult ca participatia in BCR. Cele cinci SIF-uri detin impreuna 30,12% din Banca Comerciala Romana - 6,12% SIF Oltenia si cate 6% fiecare din celelalte. Pachet care, daca ar fi vandut acum, la valoarea de 7,65 euro/actiune (pretul obtinut de statul roman in momentul privatizarii bancii), ar insuma aproximativ 6 miliarde RON.
Salariatilor li se propune vanzarea
Reprezentantii SIF-urilor spun ca nu au
luat in calcul la modul serios varianta vanzarii pachetului detinut la BCR. in schimb, salariatii BCR au primit saptamana trecuta o scrisoare semnata de presedintele Erste Bank, Andreas Treichl, prin care sunt anuntati ca banca austriaca va inainta, in al treilea trimestru, o oferta de cumparare a actiunilor BCR detinute de acestia. Oferta se va derula pe o perioada de trei ani si va propune fie plata in numerar, fie conversia titlurilor BCR in actiuni la banca austriaca.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului SIF-urile nu parasesc actionariatul BCR.