Cursul mediu al monedei unice a scazut ieri de la 3,4824 la 3,4666 lei, valoare care reprezinta minimul de pana acum al acestui an, mai jos cu 6,1% fata de finele lui 2005. "Au lipsit ordinele de cumparare, euro aflandu-se permanent in scadere", observa un dealer bancar. "Ma astept ca moneda unica sa se stabilizeze, pana la finele lunii, in jurul pragului de 3,45 lei". In piata la termen de la Sibiu preturile futures ale raportului euro/leu au inregistrat noi modificari. Astfel, pentru jumatatea anului tranzactiile au fost realizate la 3,4676 - 3,4774 lei, iar pentru prima luna de toamna la 3,48 lei. Dolarul american a scazut, la randul sau, de la 2,8199 la 2,81 lei, fata de finele anului trecut el pierzand 10,6%.