Leul a pierdut, joi, 191 de unitati in raport cu euro si a depasit, din nou, pragul de 38.000 lei, dupa ce in sedinta valutara de miercuri a castigat 353 unitati, deprecierea monedei nationale fiind rezultatul unei cereri mai ridicate pentru moneda unica europeana din partea clientilor bancilor. "Piata s-a deschis la un curs de 38.100 lei pentru un euro si, in scurt timp, a coborat la 38.000 lei, dar pe fondul unor ordine de cumparare euro a urcat la 38.150-38.200 lei", a declarat agentiei Mediafax dealerul unei banci comerciale. El a adaugat ca volumele tranzactionate au fost inferioare celor inregistrate in saptamana anterioara, iar evolutia cursului a fost influentata si de cotatiile consemnate pe pietele internationale. BNR a anuntat, joi, un curs de referinta de 38.179 lei pentru un euro, cu 191 de unitati peste cel publicat miercuri. Dolarul a scazut cu 138 de unitati, la 28.868 lei, si, pentru prima data de la inceputul anului, cotatia monedei americane se situeaza sub pragul de 29.000 lei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Leul se depreciaza pe fondul cererii de euro.