Moneda nationala si-a pastrat aprecierea de la deschidere, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat vineri un curs de referinta in scadere cu 3,11 bani, de 4,4451 lei/euro, reprezentand cel mai redus nivel din ultimele aproape sase luni.
O rata de schimb inferioara a fost publicata de banca centrala la 27 iunie, cand euro a fost cotat la 4,4441 lei. In sesiunea precedenta, cursul s-a plasat la 4,4762 lei/euro.
Leul s-a apreciat si in raport cu dolarul, cursul de referinta coborand cu 1,52 bani, la 3,3636 lei/dolar, reprezentand minimul din 4 mai, cand referinta a fost de 3,3525 lei/euro.
Rata de referinta pentru francul elvetian a scazut de asemenea, de la 3,7056 lei/franc la 3,6802 lei/franc, ajungand la cel mai redus nivel din 10 mai, cand francul a fost la 3,6769 lei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cursul valutar din 21 decembrie.