"Deocamdata nu cred ca e cazul sa ne gandim la un orizont de timp pentru aderarea Romaniei la moneda euro, avand in vedere ca avem inca foarte multe teme pe care trebuie sa le rezolvam. Daca ne uitam la tot ce se intampla la nivel european, ar trebui sa fie o lectie, ca n-ar trebui sa aderam atat timp cat nu suntem pregatiti si nici nu cred ca ni se va permite, astfel ca subiectul aderare in 2015 este ceva de genul SF", a declarat Hancila, intr-o conferinta de presa, potrivit Wall-Street.ro.

Ea a aratat ca un orizont de timp mai realist ar fi aderarea in urmatorii zece ani, insa acest lucru depinde de calitatea politicilor fiscale si publice si de eficientizarea sectorului bugetar, pentru ca Romania sa recupereze decalajele fata de alte economii europene.

Hancila a mentionat ca pana si avantajele gandite pentru Romania in scopul aderarii "au mai palit".

"Motivatia principala erau stabilitatea de la nivelul zonei euro si costurile de finantare scazute, dar dupa cum vedem se face o diferentiere intre state si performanta lor economica. Daca noi nu reusim sa crestem in ochii investitorilor, vom plati costurile pe care le platim si azi", a spus Hancila.

Citeste mai multe pe Wall-Street.ro.