"Cresterea (de 0,8%, n.r.) a fost determinata, in mod semnificativ, de majorarea volumului de activitate si, in consecinta, a valorii adaugate brute din activitati profesionale, stiintifice si tehnice; activitati de servicii administrative si activitati de servicii suport (+3,2%), constructii (+3,1%), activitati de spectacole, culturale si recreative; reparatii de produse de uz casnic si alte servicii (+2,7%) si informatii si comunicatii (+1,7%)", se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS).
Consumul final total s-a majorat cu 0,7% in semestrul I 2012, comparativ cu perioada corespunzatoare din anul precedent, in special pe seama cresterii, cu 1,1%, a cheltuielii pentru consumul final a gospodariilor populatiei.
Formarea bruta de capital fix a inregistrat o crestere semnificativa, cu 14,1 puncte procentuale. Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul al doilea a fost de 139,124 miliarde lei preturi curente, in crestere in termeni reali cu 1,2% fata de trimestrul II 2011, scrie MEDIAFAX.
Ramura "Activitati profesionale, stiintifice si tehnice; activitati de servicii administrative si activitati de servicii suport" a inregistrat cea mai mare crestere a volumului de activitate (6,1%), urmata de constructii (5,2%) si de activitatile de spectacole, culturale si recreative; reparatii de produse de uz casnic si alte servicii (3,8%). Cresteri usoare ale volumului de activitate s-au mai inregistrat in activitatile de informatii si comunicatii (1,9%), tranzactii imobiliare (1,3%) si industrie (0,5%).
Reduceri ale volumului de activitate s-au inregistrat in administratie publica si aparare; asigurari sociale din sistemul public; invatamant; sanatate si asistenta sociala (1,9%), agricultura, silvicultura si pescuit (1,6%), intermedieri financiare si asigurari (0,9%) si comert cu amanuntul si ridicata; repararea autovehiculelor si motocicletelor; transport si depozitare; hoteluri si restaurante (0,2%).
Ca o consecinta a evolutiei pozitive inregistrate pe ansamblul economiei, s-a majorat volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs inregistrand o crestere cu 3,8%.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului INS confirma cresterea economica de 0,8% la semestru.