Sefia delegatiei FMI a fost preluata de olandezul Erik de Vrijer, care are ca sarcini, printre altele, sa recupereze banii pe care i-a imprumutat Romania. Anul acesta, de exemplu, trebuie sa rambursam 1,7 miliarde de euro.

Acum se vor negocia atat rectificarea bugetara programata pentru mijlocul acestei luni, cat si bugetul pentru anul viitor, relateaza stirileprotv.ro.

Guvernul trebuie sa ii convinga pe expertii de la Washington ca are bani sa achite salariile majorate cu 8% in iunie si sa mai dea inca 8 procente in decembrie, asa cum a promis.

Guvernul vrea sa reduca TVA-ul pentru alimentele de baza la 9 %. Insa fostul reprezentant al Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, avertizeaza ca Romania s-ar putea sa nu aiba suficienti bani pentru a-si permite o asemenea masura si ca efectele nu se vor simti si in buzunarele romanilor, pentru ca preturile din magazine nu vor scadea.