Premierul Antonis Samaras i-a convins miercuri pe Evangelos Venizelos, liderul partidului Pasok, si Fotis Kouvelis, presedintele formatiunii Stanga Democratica, sa semneze acordul dupa cea de-a doua runda de negocieri din aceasta saptamana, transmite Bloomberg.
Venizelos, fostul ministru al Finantelor care a negociat actualul acord cu institutiile financiare internationale, nu era de acord cu Samaras, cerandu-i acestuia sa insiste pe prelungirea termenelor pentru tintele fiscale din program, scrie MEDIAFAX.
"Reducerea cheltuielilor publice cu inca 11,5 miliarde euro era o preconditie pentru ca Grecia sa ramana in zona euro", a declarat ministrul Finantelor, Yannis Stournaras, dupa incheierea negocierilor.
"Taierile" din noul pachet de austeritate vizeaza anii 2013 si 2014, iar peste jumatate din suma va fi economisita printr-o noua reducere a salariilor bugetarilor si pensiilor din sistemul public.
"Ar fi trebuit sa evitam acest nou val de taieri de salarii si pensii, aproximativ 6 miliarde euro, care vor mentine tara in recesiune in 2013 si 2014", a spus Venizelos, subliniind ca amanarea termenelor pentru tintele fiscale ar fi permis masuri de austeritate mai putin dure.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Noi masuri de austeritate, adoptate in Grecia.