In cazul in care moneda unica ar disparea, iar contractul de credit este denominat in euro, acesta trebuie analizat din perpectiva legii aplicabile contractului, prevederilor referitoare la obligatia de plata – moneda, locul platii, instantei competente in caz de litigiu sau in functie de jurisdictia unde ar uma sa aiba loc executarea silita, a precizat Simina Mut, managing associate la casa de avocatura Reff & Asociatii, potrivit Wall-Street.ro.

Ar trebui analizat daca o astfel de situatie poate fi considerata caz de neexecutare sau ar putea da dreptul bancii sa se retraga din contract si sa solicite rambursarea anticipata obligatorie. Un alt aspect foarte important este potentialul impact al redenominarii asupra indicatorilor financiari: valoarea activelor aduse in garantie va fi impactata diferit in diversele jurisdictii, la fel si serviciul datoriei – atragandu-se astfel, indirect, aplicabilitatea unui caz de neexecutare”, a explicat Mut.

Cititi intregul articol pe Wall-Street.ro.