" Daca o tara puternica precum Germania ar iesi din zona euro, consecintele ar include faliment, recapitalizarea sistemului bancar si prabusirea comertului international", potrivit unei analize a grupului elvetian UBS.

Potrivit Eurostat, Germania a avut anul trecut un PIB de 2.500 de miliarde de euro, relateaza MEDIAFAX.

Costul iesirii unei tari mai mici din uniunea monetara ar fi mult mai redus, insa tot ar conduce la probleme majore pentru economia mondiala si industria bancara globala, potrivit analistilor.

  • Europa sa se indrepte greoi spre o uniune fiscala

"Tarile nu pot fi excluse din zona euro, dar pot decide sa renunte. Totusi, discutiile la nivel public privind o dezmembrare subestimeaza considerabil consecintele unei astfel de decizii", a declarat economistul UBS Stephane Deo. Consecintele economice ar fi astfel majore, iar cele politice mult mai mari.

Implicarea Germaniei, alaturi de tarile din zona euro si Fondul Monetar International, in programele de salvare a unor state membre confruntate cu probleme financiare grave a redus puternic sustinerea populatiei germane pentru moneda europeana.

Citeste si: Ce se va intampla cu Europa daca Zona Euro s-ar destrama?

Barroso: Europa va inregistra o crestere economica modesta