PIB a urcat in primul trimestru cu 0,7% in termeni ajustati comparativ cu trimestrul IV de anul trecut si cu 1,7% serie bruta fata de trimestrul I din 2010, sustinut in principal de industrie, pe fondul unei cresteri semnificative a exporturilor, potrivit datelor publicate miercuri de INS.
INS a publicat in urma cu o luna datele semnal privind evolutia PIB, potrivit carora economia a crescut cu 0,6% ajustat fata de T IV si cu 1,6% serie bruta si 0,3% serie ajustata comparativ cu T I 2010, confirmand estimarile analistilior privind iesirea Romaniei din recesiune tehnica.
Industria a avut cea mai buna performanta atat comparativ cu primul trimestru din 2010, cu o crestere bruta de 10,1%, cat si comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, cu un avans de 3%.
In acelasi timp, exporturile au urcat cu 23,6% fata de T I si 10,6% fata de T IV. Cu toate acestea, exporturile nete raman cu o contributie negativa.
Potrivit INS, in raport cu primul trimestru de anul trecut, industria a fost urmata de comert, repararea automobilelor si articolelor casnice; hoteluri si restaurante, transporturi si telecomunicatii, cu un plus de 1,1%.
Comparativ cu perioada similara de anul trecut, reduceri mai importante ale volumului de activitate s-au inregistrat in alte activitati de servicii (-6,1%), in activitatile financiare, imobiliare, de inchirieri si serviciile pentru intreprinderi (-3,2%) si in constructii (-2,4%), scrie MEDIAFAX.
O reducere mai mica a fost consemnata in agricultura, vanat si silvicultura, pescuit si piscicultura (-0,4%). Ca o consecinta a evolutiei pozitive a valorii adaugate brute pe ansamblul economiei, s-a majorat volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs inregistrand o crestere cu 1,3%.
Din punctul de vedere al utilizarii Produsului Intern Brut, in trimestrul I din acest an cererea interna a scazut cu 0,5 procente, comparativ cu acelasi trimestru din anul 2010, ca urmare a reducerii atat a formarii brute de capital fix (-2,2%), cat si a consumul final total (-3%), acesta din urma fiind influentat, in mod special, de diminuarea semnificativa a volumului cheltuielii pentru consum final a administratiilor publice (-10,5%).
In raport cu T IV, serie ajustata, cea mai mare scadere a fost inregistrata de agricultura, silvicultura si pescuit, cu peste 4%. Evolutii negative s-au mai inregistrat la constructii (-0,2%), activitati financiare (-0,9%) si alte servicii (-0,6%).
Pe partea de utilizare, consumul final individual al populatiei a scazut cu 0,5%, iar consumul administratiei publice s-a redus cu 0,6%.
Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana (CE) estimeaza pentru acest an o crestere economica de 1,5% in Romania.
Banca Mondiala (BM) a imbunatatit usor estimarea privind cresterea economica a Romaniei pentru acest an, la 1,6%.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ce sectoare au scos Romania din RECESIUNE?.