Valoarea totala a transferurilor s-a redus la jumatatea celei din sedinta anterioara, fiind de 37,3 milioane lei, echivalentul a 10,3 milioane euro. Aproximativ 50% din acest rulaj a fost asigurat de tranzactiile cu titluri SIF, respectiv de 14,9 milioane lei. "Cotatia actiunilor societatilor financiare a crescut foarte mult in ultimele zile si era firesc sa apara si corectii negative", afirma Dana Iacob, broker la societatea TGH Investment. Ea spune ca nu poate fi prognozata o evolutie viitoare a acestor titluri, aceasta depinzand foarte mult de informatiile noi privind oferta de achizitionare a BCR ce pot aparea in piata.
Banca Transilvania si-a adjudecat, ieri, primul loc in preferintele jucatorilor, valoarea totala a schimburilor cu aceasta actiune ridicandu-se la 6,6 milioane lei. Volumul tranzactionat a cuprins 5,8 milioane titluri TLV, iar pretul unei actiuni a urcat cu 1,7%, pana la 1,1500 lei. "Actiunile bancii au crescut si ieri, probabil pe fondul raportarii rezultatelor financiare la noua luni, pe data de 31 octombrie, rezultate care se asteapta a fi foarte bune", afirma brokerul de la societatea mentionata. Titlurile BRD au inchis sesiunea in scadere cu 0,7%, pretul unui titlu ajungand la 13,0000 lei, in conditiile tranzactionarii a 312.000 actiuni. "BRD a fost aproape pe tot parcursul sedintei pe crestere, insa la final s-au impus vanzatorii. Nu este o scadere mare, iar volumul transferat a fost ridicat", spune Dana Iacob.
Titlurile SIF 5 Oltenia au pierdut 0,9%, cotatia fiind la inchidere de 2,1300 lei/ actiune. S-au efectuat schimburi cu 1,9 milioane actiuni, la valoarea totala de 4,1 milioane lei.
Transferurile cu actiunile SIF 1 Banat-Crisana au inclus un pachet de 2,1 milioane titluri, cu un rulaj de 3,8 milioane lei. Pretul a scazut cu 0,5%, pana la 1,8000 lei. Tot cu 0,5% s-au depreciat si titlurile SIF 3 Transilvania, atingand 1,8100 lei/ actiune. S-au facut schimburi cu 1,5 milioane actiuni, cu un rulaj de 2,8 milioane lei.
Pretul actiunilor SIF 2 Moldova a ramas acelasi din sesiunea precedenta, de 1,8400 lei/actiune, fiind tranzactionat un volum de 1,8 milioane actiuni, la valoarea de 3,3 milioane lei. Si titlurile SIF 4 Muntenia si-au mentinut pretul de referinta din sedinta precedenta de 1,3200 lei/actiune.
Pachetul de actiuni Rompetrol Rafinare tranzactionat a fost, din nou, mare, de 17,5 milioane actiuni, iar pretul a urcat cu 0,8%, pana la 0,1210 lei/actiune. Pentru Petrom, ieri a fost o alta sedinta de scadere, ceva mai mica, de 0,4%, astfel ca pretul unei actiuni SNP a ajuns la 0,4320 lei. S-au transferat 3,6 milioane titluri, cu un rulaj de 1,5 milioane lei.
O crestere semnificativa a pretului de referinta au consemnat-o actiunile Oltchim, de 11,6%, atingand 0,4500 lei/actiune. Si volumul tranzactionat a fost ridicat, 2,8 milioane titluri, la valoarea de 1,2 milioane lei. Brokerul de la TGH Investment spune ca Oltchim a trezit interesul investitorilor, ca urmare a informatiilor aparute in presa privitor la privatizarea combinatului.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Banca Transilvania a luat locul SIF-urilor.