Premierul i-a chemat pe cei mai importanti lideri de sindicat si presedinti de patronate la Snagov pentru a le cere acordul asupra unor principii de politica economica si fiscala, care sa asigure scoaterea la lumina a unui milion de salarii nefiscalizate. De semnat insa, nu s-a semnat nimic, redactarea unui document fiind amanata. In perioada urmatoare, vor avea loc discutii pentru formularea textului Pactului Fiscal, care vor fi pregatite si coordonate de vicepremierul Gheorghe Pogea.

Desi admit ca si-au dat acordul de principiu, reprezentantii sindicatelor si patronatelor sunt sceptici in ceea ce priveste demersul Guvernului. "Intalnirea a fost foarte utila pentru guvernanti, mai putin pentru partenerii sociali. In loc sa primim un studiu, niste date, un material scris, am primit numai niste informatii si unele asigurari", afirma Cezar Coraci, presedintele UGIR 1903. "Aceasta intalnire ar fi fost mai benefica in urma cu trei luni si nu in septembrie, cu numai o luna inaintea datei la care trebuie prezentat bugetul de stat. Acum mi-e teama ca ea a fost facuta sub presiunea momentului", crede Bogdan Hossu, presedintele CNS Cartel Alfa.

- Certitudinile Guvernului:

CAS va scadea cu 2%; impozitele directe vor fi toate de 16%; TVA va ramane 19%

- Promisiunile Guvernului

Transferarea unui procent de 0,3-0,5 de la somaj catre fondul de plata al salariilor; externalizarea platii concediilor maternale si a ajutoarelor pentru copii

- Puncte aflate in suspensie:

Salariul minim de 4,3 milioane de lei vechi solicitat de sindicate; Impartirea reducerii de doua procente la CAS intre angajat si angajator.

CAS va scadea cu doua procente, impozitele directe vor fi toate de 16%, iar TVA va ramane 19%. Acestea sunt certitudinile reuniunii de ieri de la Snagov, dintre Guvern, patronate si sindicate. Executivul a evitat sa-si dea acordul pe tema salariului minim de 4,3 milioane de lei vechi solicitat de sindicate, amanand discutiile pe saptamana viitoare pe motiv ca Ministerul Finantelor nu a terminat calculele. Nici impartirea reducerii de doua procente la CAS intre angajat si angajator nu a primit ieri girul premierului.

In schimb, s-a promis externalizarea unor cheltuieli cuprinse in prezent in contributiile sociale, precum plata concediilor maternale si a ajutoarelor pentru copii. Transferarea unui procent de 0,3-0,5% din fondul de somaj catre fondul de risc de plata al salariilor a fost alta promisiune facuta de ministrul Muncii, Gheorghe Barbu la Snagov. Guvernul le-a mai cerut participantilor sa incerce sa educe populatia pentru a putea combate evaziunea fiscala. "Fiecare cetatean sa ceara bonul fiscal la orice tranzactie", este unul din mesajele pe care ar trebui sa-l transmitem, a declarat Bogdan Hossu.

In Romania, sunt aproximativ un milion de locuri de munca nefiscalizate care vor trebui scoase la lumina, a fost mesajul cu care premierul Calin Popescu Tariceanu i-a intampinat ieri la Snagov pe reprezentantii sindicatelor si patronatelor, carora le-a propus semnarea unui Pact Fiscal. "Avem evaziune fiscala foarte importanta, inclusiv in ceea ce priveste locurile de munca. Sunt in Romania aproximativ un milion de locuri de munca nefiscalizate. Stiu ca sindicatele ne sprijina in aceasta actiune, insa avem nevoie si de sprijinul patronatelor", a declarat Tariceanu.

Pentru a convinge patronatele, sustine premierul, executivul a decis reducerea CAS-ului cu doua puncte procentuale. El a promis ca tendinta de micsorare a taxelor pe munca va continua. Desi a recunoscut ca prezenta unei mari parti a ministrilor este un fapt pozitiv, Cezar Coraci s-a declarat dezamagit de faptul ca guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, nu a fost prezent la reuniune. "Domnul Vladescu m-a asigurat personal ca exista o sincronizare intre Ministerul Finante si BNR. Am inteles din aceasta ca dansul va raspunde si de politicile BNR. Asta inseamna ca il vom face raspunzator tot pe el si de eventualele modificari ale cursului valutar care ne-ar putea afecta planurile de afaceri", sustine Coraci.

"A fost un fel de seminar in care primul ministru si cei care l-au secondat ne-au expus parerile lor. N-au prezentat nici un proiect de buget pe marginea caruia sa putem vorbi", afirma Marius Petcu, presedintele CNSRL Fratia, care a precizat ca premierul le-a promis ca se vor reuni si dupa prezentarea raportului de tara. Prin promovarea unor masuri legislative stimulative, vor fi colectati mai multi bani la buget, care vor fi directionati spre domenii vitale cum sunt sanatatea, invatamantul si cercetarea. Tariceanu a anuntat formarea unui echipe conduse de ministrul de stat Gheorghe Pogea, menita sa elaboreze un plan de masuri privind reducerea evaziunii fiscale. De aplicarea acestui plan va fi responsabil Ministerul Finantelor.

Pachetul de masuri va include propuneri ale Ministerului Muncii, Ministerului Administratiei si Internelor, insa pentru aplicarea lui va fi nevoie si de sprijinul sindicatelor si patronatelor, Ministerului Administratiei si Internelor, dar si de cel al justitiei. "Nu mai vrem ca marii evazionisti sa fie retinuti cu spectacol, cu show de media si ca apoi sa fie eliberati din lipsa de probe", a declarat Tariceanu. Premierul a precizat ca rezultatele pe primele 8 luni sunt extrem de bune, incasarile la buget crescand cu 14% fata de cele de anul trecut. Guvernul are nevoie de venituri sigure, iar acestea depind de cresterea economica, crestere care, la randul ei, este generata de un cadru fiscal stabil, care sa le permita companiilor romanesti si straine sa-si faca planuri de afaceri multianual. Desi a afirmat ca si incasarile de TVA au crescut, premierul s-a aratat ingrijorat de avertismentul comisarului european responsabil cu impozitarea, Laszlo Kovacs, care a semnalat slaba colectare a TVA-ului in sectorul intreprinderilor mici si mijlocii.

Ajutoare de incalzire pentru persoanele cu venituri mici

Ajutoarele pentru incalzire acordate persoanelor care obtin venituri mici au fost majorate, Guvernul raspunzand astfel preocuparilor populatiei legate de scumpirea produselor energetice si a combustibilului, a afirmat, ieri, premierul Calin Popescu-Tariceanu. Aceste ajutoare pentru incalzire reprezinta masuri de protectie sociala pentru persoanele cu venituri reduse si nu o subventionare acordata producatorilor, a precizat Tariceanu.