Comisia de privatizare a BCR a hotarat prelungirea termenului de depunere a ofertelor finale angajante pentru preluarea pachetului majoritar al bancii pana la data de 17 octombrie 2005. Decizia a fost luata in urma solicitarilor institutiilor financiare acceptate pe lista restransa a investitorilor care vor putea depune oferte pentru preluarea BCR si care au acceptat asumarea contractului de confidentialitate.

Ofertantii au considerat ca termenul initial, 19 septembrie a.c., este prea scurt pentru realizarea propriilor operatiuni de due-diligence, data fiind amploarea operatiunilor BCR si volumului mare de informatie obtinut prin consultarea Camerei de date, se arata intr-un comunicat al AVAS. "Prelungirea termenului nu afecteaza cu nimic procesul de privatizare a BCR si nici angajamentele Guvernului asumate in relatia cu organismele financiare internationale, a declarat Gabriel Zbircea, seful AVAS.