Pentru moneda europeana cursul stabilit a fost de 4,1910 lei/euro, in crestere cu peste un ban (0,28%) fata de nivelul din sedinta de luni cand era de 4,1792 lei/euro, scrie NewsIn.
Pentru moneda americana, BNR a afisat un curs de referinta de 3,4544 lei/dolar, in crestere cu peste 5 bani (1.65%) fata de nivelul de luni, de 3,3984 lei/dolar. Leul ajunge astfel la un nou minim istoric care nu a mai fost atins din 11 noiembrie 2003, cand moneda nationala se tranzactiona la 3,4756 lei/euro.
In piata monetara, dobanzile pe termen foarte scurt se mentin sub rata dobanzii de politica monetara, de 6,25% pe an.
Astfel, in prima parte a zilei, BNR a afisat un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 5,68% pe an, in crestere fata de nivelul de luni, de 5,49%, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat la 6,18%, de la 5,99% in sedinta precedenta.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Leul, la un nou minim istoric fata de dolar.