Cu prilejul inchiderii oficiale a programului de twinning in domeniul concurentei, program finantat de Uniunea Europeana, derulat impreuna cu specialisti din Germania si Italia, presedintele Consiliului Concurentei, Mihai Berinde, a prezentat principalele rezultate obtinute in abordarea politicilor antitrust si ale acordarii ajutorului de stat.

Echipa de twinning care a lucrat in domeniul ajutorului de stat a elaborat Manualul ajutorului de stat in Romania, a fost un instrument util atat angajatilor Consiliului Concurentei cat si al autoritatilor publice.

De acest program au beneficiat, prin cele circa 30 de seminarii organizate, mai multi judecatori romani implicati in cazuri specifice poticilor antitrust si al acordarii ajutoarelor de stat.

De asemenea, pe parcursul programului, au fost abordate aspecte privind pasii care urmeaza sa fie parcursi in legatura cu aplicarea masurilor menite sa evite activarea clauzei de salvgardare si amanarea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

Presedintele Consiliului Concurentei, Mihai Berinde, a evidentiat progresele inregistrate de autoritatea de concurenta in armonizarea legislativa, intarirea capacitatii administrative, abordarea pro-activa in aplicarea legislatiei in domeniul concurentei si ajutorului de stat, politica de sanctiuni si promovarea culturii concurentei.

De asemenea, fost subliniata nevoia continuarii acestor actiuni pentru asigurarea unei aplicari si mai ferme a regulilor, in special in domeniul ajutoarelor de stat, astfel incat acestea sa fie acordate numai cu respectarea criteriilor definite in legislatia romaneasca armonizata cu cea europeana.