“In ultimii zece ani, intre 300 si 500 de medicamente au iesit sau au intrat pe piata romaneasca, ceea ce inseamna o dinamica destul de ridicata comparativ cu alte piete. Anul acesta, au iesit deja 281 de medicamente, altele 273 urmand a fi retrase pana la sfarsit de an”, a declarat Petru Craciun, directorul general al companiei de cercetare farma Cegedim Romania, potrivit Wall-Street.ro.

Pe piata romaneasca se comercializeaza in prezent in jur de 5.000 de medicamente, iar un roman cheltuie, in medie, 100 de euro pentru medicamente intr-un an, o suma de patru ori mai mica decat media europeana (circa 430 de euro/an/per capita). Consumul de medicamente este totodata si aproape cel mai scazut din Europa, doar bulgarii cheltuind mai putin – in jur de 85 de euro/an.

Principalul motiv pentru care producatorii/importatorii renunta la aceste medicamente este marja de profit foarte mica sau chiar nula, ca efect al calcularii preturilor la minimele europene, dar si la un curs de schimb subevaluat in comparatie cu cel real. In aceste conditii, jucatorii din farma au inceput sa retraga din produsele la care inregistrau pierderi, riscul crescand pentru pacienti, care vor avea la dispozitie mai putine variante de tratament.

Mai multe despre viitorul pietei farmaceutice romanesti cititi pe Wall-Street.ro.