In urmatoarele zece zile, Consiliul de Administratie al BNR va adopta masurile pentru restrictionarea creditarii, a declarat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. "In nici un caz nu vizam o reducere, vom incerca doar sa temperam cresterea, mai ales la creditele in valuta", a explicat acesta. Una dintre propunerile de modificare stabileste o limita pentru serviciul total al datoriei aferente unui client persoana fizica la 40% din veniturile acestuia. Altfel spus, ratele lunare la toate imprumuturile atrase de o persoana nu pot depasi 40% din nivelul salariului.

Guvernatorul BNR a afirmat recent ca adoptarea unor masuri pentru temperarea creditului in valuta este inevitabila, in conditiile in care povara pentru limitarea deficitelor externe trebuie impartita in cadrul unui mix de politici economice. Decizia bancii centrale raspunde solicitarii Fondului Monetar International, ingrijorarile pornind de la cresterea cu 64% a imprumuturilor in valuta acordate in perioada mai 2004 - mai 2005.