Prin noul serviciu, pasagerii pot utiliza telefonul pentru a efectua check–in-ul, pentru a afla orele de zbor sau a verifica starea conturilor Boomerang.

"Check-in-ul se va realiza de-acum mult mai repede datorita noului serviciu. Clientii isi primesc biletul de imbarcare prin mobil, pe SMS sau email. Acest bilet poate fi folosit pentru accesul in zona de control si mai departe, spre poarta", se arata in comunicatul Germanwings.

Datele de zbor pot fi obtinute de pasageri prin accesarea de pe telefonul mobil, din orice retea digitala de telefonie mobila din lume, site-ul www.germanwings.com.

Compania Germanwings a realizat acest proiect impreuna cu agentia Mobile Interactive CLANMO GmbH. Pe langa dezvoltarea utilitatii, programarii si analizei de calitate, agentia a sprijinit compania Germanwings in dezvoltarea conceptului si a consultantei.

Linia aeriana low-cost europeana, Germanwings, opereaza zboruri catre peste 65 de destinatii din Europa, de pe 5 aeroporturi germane: Köln/Bonn, Stuttgart, Berlin Schönefeld, Hamburg si Dortmund. De curand, compania a lansat zboruri catre 4 noi destinatii de pe aeroportul Koln: Hamburg, Venetia, Salzburg si Klagenfurt, iar in Romania opereaza zboruri de pe aeroportul Bucuresti-Baneasa.

Flota companiei numara 27 de avioane noi de tipul Airbus A319.