Sindicalistii de la ISPAT Sidex vor ca discutiile purtate cu administratia combinatului privind declansarea conflictului de munca sa fie mediate de un delegat al Ministerului Muncii. Liderul Federatiei Sindicale a Siderurgistilor (FSS), Mircea Scantei, a precizat ca liderii FSS au facut un prim pas in acest sens, depunand la Directia de Munca Galati intreaga documentatie in care anunta declansarea conflictului de munca.
Pe de alta parte, directorul Directiei de Munca Galati, Mihai Alexandru, a declarat ca institutia pe care o conduce va fi cea care va chema la negocieri atat sindicatele, cat si administratia combinatului. Cele doua parti se vor reintalni la masa tratativelor in cel mult cinci zile.
Sindicatele din Ispat Sidex au declansat conflictul de munca in urma esuarii negocierilor privind Contractul colectiv de munca.