Potrivit acestuia, vor fi eliminate acele prevederi care se suprapun cu masurile incluse in programele Phare. "Vom rediscuta contractul si o sa stim exact ce lucram in baza programelor Phare si ce trebuie completat. Contractul cu EADS va fi complementar programelor Phare, urmand ca toate suprapunerile sa fie eliminate", a precizat Blaga.

In urma modificarii contractului, autoritatile romane nu vor mai plati 650 milioane euro cat a fost prevazut initial, ci 490 milioane euro. La aceasta se adauga si fondurile de 260 milioane euro pe care Romania le va primi, astfel, din partea Comisiei Europene, incepand cu 1 ianuarie 2007 prin programul Phare. Termenii contractului incheiat anul trecut in august de fostul Executiv cu EADS vor fi renegociati pentru evitarea suprapunerilor cu programele Phare privind securizarea frontierelor si achitarea pretului corect pentru acest proiect.

Negocierile pentru revizuirea contractului vor fi finalizate in aproximativ o luna. Ministrul administratiei si internelor intentioneaza sa verifice si modul in care contractul, incheiat in vara anului trecut, a fost derulat pana in prezent din punct de vedere financiar.

Contractul cu EADS prevede furnizarea de echipamente si sisteme de supraveghere si de securizare a frontierei de stat. Valoarea contractului este de 650 milioane euro, cu optiune de subcontractare de inca 350 milioane euro.