Reprezentantul Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) sustine ca actualul cabinet trebuie sa adopte o serie de masuri urgente pentru a asigura mobilitatea rapida a persoanelor care isi pierd locurile de munca sau a celor care doresc sa lucreze in domenii in care exista bani pentru finantarea proiectelor.

"Noi am propus ministrilor care fac parte din noul guvern sa oblige firmele care doresc sa contracteze proiecte de infrastrucura sa-si plateasca muncitorii cu dublul salariului mediu pe economie, pentru ca o buna parte din profitul firmelor sa nu mai plece in strainatate, ci sa intre in buzunarele romanilor. Aceasta prevedere ar trebui sa fie trecuta in caietele de sarcini cu care firmele se prezinta la licitatii", a precizat secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), citat de NewsIn.

Cristian Parvan sustine ca, prin introducerea acestei masuri, "cei care traiesc in Iasi, Galati, Hunedoara si in alte zone unde se anunta disponibilizari ar putea fi motivati sa vina si sa lucreze la autostrada Bucuresti-Comarnic".

In plus, secretarul general al AOAR mai spune ca temperarea drastica a cresterii economice in 2009 ar putea fi evitata prin garantarea imprumuturilor contractate de firme si prin stimularea investitiilor in agricultura.

"Avem sansa ca anul viitor sa recastigam o buna parte din piatra agroalimentara din Romania, insa pentru acest lucru trebuie stimulate investitiile in acest domeniu, prin acordarea de facilitati. In primul rand, insa, este nevoie urgenta de bani pentru insamantari pentru anul agricol 2009. Este stiut faptul ca agricultura aduce o crestere a PIB de aproape 2%", a mai spus Parvan.

Secretarul general al AOAR estimeaza ca in Romania vor intra in 2009 aproape 15 de miliarde de euro, bani proveniti din investitii straine directe, fonduri europene si remiteri ale romanilor care lucreaza in strainatate.