Wizz Air, singurul operator aerian low-cost care a indraznit sa concureze la intern compania nationala Tarom, a renuntat la ambitiile sale. La lansarea cursei Bucuresti-Cluj, in februarie 2008, oficialii companiei erau optimisti. „Incepand cu 25 august, zborul Bucuresti-Cluj este suspendat pentru perioada de toamna-iarna. Decizia are la baza conditiile macroeconomice nefavorabile si cererea scazuta pentru perioada iernii pe aceasta ruta“, spun insa acum reprezentantii celui mai mare operator low-cost din Europa Centrala si de Est, Wizz Air.

In lupta cu Tarom, Wizz Air a pornit cu un handicap. Marile aeronave de tip Airbus A320 ale companiei (aproape 200 de locuri), potrivite pe rutele externe incarcate, s-au dovedit prea spatioase pentru ruta Bucuresti-Cluj.

Aici, Tarom, care opereaza cursa cu aeronave mici de 42 de locuri (ATR 42), a inregistrat un avantaj.