Nu auzim prea des de recorduri de milioane de kilometri cu o singura masina, la un singur proprietar. Iata insa ca mai sunt si oameni care conduc foarte mult si au "curajul" sa pastreze aceeasi masina chiar si cand ajung la sute de mii de km.
Ion Bobia, din Craiova a reusit sa parcurga 1.000.000 km cu o Skoda Octavia Tour, masina cumparata acum 4 ani. Cei de la Porsche Romania spun ca masina nu a avut nevoie, pe tot acest parcurs, de vreo interventie majora, de unde putem trage concluzia ca motorul si transmisia nu au fost reparate capital pe parcursul acestui milion de kilometri.
Masina in cauza este o Skoda Octavia Tour, cu motor TDI de 90 CP. Printre echipamentele masinii figureaza: pachetul de drumuri grele (l-am trecut primul pentru ca "pare" foarte important pentru acesta distanta, desi probabil masina nu a circulat numai in Romania), ABS, ESP, tempomat, climatronic etc.
Importatorul Skoda In Romania a inceput o campanie de promovare a evenimentului si a lansat site-ul www.primulmilion.ro. Pe acest site sunt mai multe informatii despre masina si cateva declaratii ale proprietarului.
Mai jos vedeti o poza cu kilometrajul masinii la 999.999 de km, iar aici gasiti mai multe informatii despre alte recorduri de milioane de km/mile, parcurse de diferite masini.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un milion de kilometri cu Skoda Octavia.