Uzina moderna construita de coreeni in Slovacia nu este inca la capacitate maxima si permite asamblarea lui Sportage, chiar la un nivel mai bun de calitate decat pana acum. SUV-ul compact al coreenilor, care s-a vandut in peste 100.000 de exemplare din 2004 pana in prezent, a primit cu aceasta ocazie si un facelift minor, vizibil mai ales datorita redesenarii subtile a partii frontale.

Din punct de vedere tehnic a fost modificata directia, pentru a oferi un feedback mai bun si suspensiile, care au fost putin intarite pentru a micsora ruliul in viraje. Si franele au fost "atinse" de ingineri, Sportage inregistrand acum o distanta de franare de 41,6 metri, de la 100 km/h.

Datorita unui nou proces de vopsire a caroseriei, permis de tehnologia uzinei din Slovacia, modelele Sportage asamblate aici vor beneficia de garantie de 10 ani la perforarea prin coroziune, fata de 6 ani in prezent.