Un sistem de localizare, oferit de GM, este la mare cautare in Statele Unite, dupa mediatizarea mai multor furturi de masini rezolvate rapid si "curat" de politia americana. Sistemul se numeste OnStar si este disponibil pe produsele GM in America si Canada.


Pentru ca si hotii de masini s-au specializat si ar putea decupla sistemul (desi nu este chiar usor) mai ales daca politia nu-i gaseste rapid, OnStar a trecut la o alta facilitate care permite recuperarea rapida a masinilor.

De aproape 2 ani a fost introdusa functia Stolen Vehicle Assistance, care ii taie hotului din elan. La propriu. Cand proprietarul masinii observa ca masina a fost furata, i-a legatura cu politia si raporteaza furtul. Apoi suna imediat la centrul de comanda OnStar. Aici se verifica datele proprietarului si se trece la localizarea masinii prin sistemul GPS. OnStar comunica politistilor locatia exacta a masinii si in acelasi timp activeaza functia "Remote Ignition Block". Asta inseamna ca daca hotul opreste motorul, nu va mai reusi sa-l porneasca.


In acest fel sunt evitate urmaririle in mare viteza, extrem de periculoase si pentru politisti si pentru hot si pentru ceilalti soferi din trafic. De asemenea, prin faptul ca puterea motorului este redusa treptat, doar la indicatia politistilor, hotul poate fi oprit in conditii de siguranta, cu sanse reduse de a accidenta alti soferi.

De curand, un Chevrolet Impala care aprartine unui senator american a fost recuperat in acest mod. Din 2008, de la introducerea optiunii Stolen Vehicle Slowdown, sistemul a fost activat de 60 de ori.